Gabriel Chifu - Eu, nesfârșita întristare a inimii sale

Gabriel Chifu

Eu, nesfârșita întristare a inimii sale

cel mai bine văd cu ochii aceștia ai mei
care nu sunt ai mei, ci ai lui.
cel mai bine merg cu picioarele acestea ale mele
care nu sunt ale mele, ci ale lui
și înaintează pe ape.
cel mai tare mă dor palmele acestea ale mele
care nu sunt ale mele ci ale lui
și sângerează în ierusalim.

eu mă întunec, el mă luminează.
eu, partea lui agonică, el, partea mea vie.
sunt legat de el cu frânghii invizibile, nu mă lasă:
el, aerostatul meu, mă trage după sine în văzduh,
pe mine, săculețul său cu nisip, rucsacul său cu nimicuri,
pe mine, nesfârșita întristare a inimii sale.

Mihail Gălățanu - Amintirea lumii dintîi (primordiale)

MIHAIL GĂLĂŢANU

Amintirea lumii dintîi (primordiale)


Ah, amintiri dinspre ceţuri primordiale!
Plutind, fără aripi de şindrilă, năuntru.
Orice zbor e intro, orice rugăciune întru.
Solzii cad de pe lumile ochilor mei, infernale.

Ah, stau la geamul burţii mamei mele
şi privesc lumea urîtă şi tristă de afară.
Cei ce s-au născut, o, voi, cu toţii, nişte lichele
Meritaţi să fiţi numiţi – pentru fapta asta barbară.

Cum să spargi burta mamei tale?
Cum s-o despecetluieşti?
Dezvirginarea numai aici s-a întîmplat
13 şi nu din alte pricini lumeşti.

Şi nu din cauza altor organe învîrtoşate.
Singurul falus pe lume e fiul sau fiica,
ţîşnind ca un modul de rachetă prin lumi separate.
Sfîrtecate.
Pe urmă, am închis ochii şi-am aşteptat. N-am mai văzut nimica.
E dulce asta, dacă asta-i moarte.

LA MULŢI ANI!

Ureaz autorilor de poezie şi tuturor iubitorilor acestei arte LA MULŢI ANI! Sărbători Fericite şi Anul Nou cu bucurii şi succese!

Varujan Vosganian - Proiecţie

VARUJAN VOSGANIAN

Proiecţie

în seara aceea neinerţială de vară
eram fericiţi săream aproape demenţi
peste blocuri maşini peste gara de nord
peste coordonatele lui Lorenz
trupul meu fugar de pe roata olarului
se mai rotea încă
tot mai larg ca un arc de ceasornic strâns dureros
de intâia poruncă
şi unde zvelţi fiind şi atingându-ne fericiţi
păşeam imperfecţi printre sfere
atât de sus încât din locul acela
zborul păsării ni se părea tot cădere
timpul se calcifia aburind albăstrui
şi un cristal limpede rămăsese secunda
în seara aceea secetoasă de vară pe când
singura apă care mai curgea era umbra

Lidia Lazu - Trei poeme

Lidia Lazu

x

Un nume dorit
O lumină veghind
Zile repetate în linişte
Ninsoare bogată
În păduri de brad

Şi seara
Doruri în depărtare
Mai vii decît tot universul

Şi fiecare floare
Aşezată ca un semn
de carte
Între mine şi stele.

x

Fluturele cu o singură aripă
A trecut nespus de încet
Prin faţa mea

Toate florile se făceau
Că privesc în pămînt
Lipsite de vlagă

Fluturele cu o singură aripă
nu s-a oprit
Nici cît să-şi tragă suflarea

Petele de pe aripă
Îşi istoveau culoarea
Şi în final a rămas o
Flacără gălbuie
Pîrjolind văzduhul.

x

Fac uneori lungi plimbări
Pe unde văzusem aripi bătînd
Şi totul îmi pare a fi rotund
Şi strălucitor

Casele plutesc pe un verde obosit
De la facerea lumii
Oamenii dansează cu feţele-ncinse
De raze cosmice

Îi îmbată o lumină divină
La care au visat şi părinţii

Mişcarea frunzelor este
Mai grăitoare decît a stelelor

Şi drumurile se întorc
Cu faţa la perete.

Concurs de volume pentru tinerii autori la Uniunea Scriitorilor

Uniunea Scriitorilor anunţă lansarea Concursului de volume deschis tinerilor autori, sub 35 de ani, ediţia 2010. Manuscrisele vor fi depuse la Secretariatul Uniunii pînă la data de 15 ianuarie 2010. Un juriu al USR va premia cîte un volum de poezie, proză şi eseu. Volumele cîştigătoare vor fi publicate la Editura Cartea Românească.

Simona-Grazia Dima - O PLIMBARE PRIN PARC

Simona-Grazia Dima

O PLIMBARE PRIN PARC

Mă plimb prin parcul zburătăcit de vântoasă,
manelele-s mai puternice ca oricând,
în loc de aer îţi intră-n nări anestezic,
să te facă să suporţi minciuna,
să nu-ţi mai fie dor de adevăr.
E-un loc în apropiere unde muzica
distruge zi de zi peisajul,
dar tot aici Ahasverus
s-a aşezat pe-o bancă şi s-a mântuit.
Doi câini te fixează din ochi,
au început să urle,
curând are să cadă o ploaie de piatre.
Eşti (fără putinţă de scăpare?) prins
într-un pătrat ce poartă-n fiecare colţ
un animal urât: un urs îngenuncheat,
un lup cu fruntea ridată, un şobolan pe gânduri,
un taur smochinit. E rege El Chupacabra*,
cel care soarbe sânge, puterile,
Chupacabra cel anevoie de aflat,
adormit sub maşini. Iar parcul,
cu-alei şi busturi de celebrităţi,
se scutură şi geme. Un vifor pătrunde verdele,
stele-n mănunchiuri plutesc pe aer negru. Un foc
de artificii iarna. Pe-oriunde-ai vrea să ieşi,
paznicii se vor activa şi te vor opri.
Gând românesc: aici se îneacă fluviile.
În vecini un meşter improvizat taie de zor
o scândură pe-un scaun, fierăstrăul ameninţă
să reteze şi mobila. Îi vor da cafele, baclava,
îi vor spune poveşti, să nu taie prea mult.
Aşa-i la noi: când se înaintează-un pas,
nemernicii trebuie să meargă alături fericiţi.
Pentu asta trebuie hrăniţi cu inimi de sfinţi.
Ascunse-s plăcile memoriale ce-amintesc
de poeţii petrecuţi, apoi, senin, stinşi,
în firea lucrurilor, strigând fără putere.
Praf românesc, descoperit după vreme şi timp:
grămadă de cioburi, frânturi minunate
de cântec. De dragul lor ierţi totul.

* El Chupacabra este un câine-vampir legendar pe continentul celor două Americi, despre care s-a afirmat ca a fost prins recent in statul Texas. Arată ca un ogar negricios cu totul lipsit de păr şi suge sângele găinilor şi al caprelor, lăsându-le fără viaţă. Cineva a pretins că l-a văzut ţâşnind de sub o maşină.

Mircea Drăgănescu - Poem

*
* *

Dacă am tutun
îl sorb cu nesaț
dacă am băutură
o beau până la ultima picătură
dacă am moarte
o îmbrac în hainele mele de duminică
și ne plimbăm în fiecare dupăamiază
de toamnă printre copaci desfrunziți
discutând despre cele o mie de feluri
de a ne trece viața cuminți...
Trecerea
Și astfel sfânta duminică trecu
plânse îngerul în cristalul peșterii
sale de aer și
astfel sfânta duminică trecu
se plânse pântecul mistuindu-se harnic
și astfel sfânta duminică trecu
plânse bătătura din palmă
trecu trecu plânse avarul
propietarul tuturor duminicilor
trubadurul trecu trecu trecu se
lovea pasărea între pereții clopotului
din turlă trecuuuuuuuuuuuu prinse
silaba din urmă câinele
plângându-și tristele oase
trecu trecu trecu bolboroseau apele râului
apele râului apele râului râului
râului...

Marin Mincu - Vânătorii de berze

Marin Mincu (1944-2009)

Vânătorii de berze
-fragment-

să pornim la vânătoarea de berze
să pornim în sfârşit vânarea de vânt
noi suntem vânătorii de berze
vom vâna toate
noi suntem vânătorii de berze
vom vâna toate berzele de pe pământ
(chiar atunci din senin începu
şi mutarea păsărilor) se înarmară
după toată regula cu puşti
mitraliere tunuri arme-laser
aruncătoare de nori şi de flăcări
să poată doborî cât mai multe păsări
fremătau de nerăbdare îmboldindu-se
care să-ncalece mai întâi
regula şi calendarul
unii mai naivi îşi fabricară
arcuri cu săgeţi
(între timp berzele plecau familie
după familie evacuându-se sistematic –
există şi la ele structuri şi modele
de necălcat – îşi luau pe rând puii
şi ouăle în cioc şi le purtau
nu se ştie unde
se întorceau apoi după vreascuri şi fulgi
după pene şi cojile de ouă
îşi luară până şi găinaţii
cu care să-şi lipească din nou
cuiburile în altă parte)

Valentin Busuioc - Două poeme

Valentin Busuioc

Două poeme

*

zi de duminică
mulţumit că perna încă e caldă
deschid fereastra cu bucuria celui ce află
că aerul pe care-l respirăm în tăcere
are aceeaşi menire
de a fi harta zilei ce vine
până şi cerul e atât de senin
încât vinişoarele tâmplei seamănă tot mai mult
cu un labirint al cărui desen îmi aminteşte
de oraşul văzut prin oglindă
şi pe măsură ce-mi amintesc
imperceptibile particule de polen mi se prind pe frunte
diluându-mi ridurile
dar eu sunt bun
cum e lumina când trece prin lapte
şi nu mă mişc
numai verdele ochilor mai tresare uneori
cum se înfioară pieliţa lacului vara
când fluturele coboară uşor cu sfială
în gura tremurândă
a bătrânului peşte

*
goliciunea pe feţele noastre
beţia de-a ne fi cunoscut pe internet
tu ascunzându-te în mai multe locuri deodată
înconjurată de o pulbere fină indigo
eu căutându-te ziua întreagă pe chat
transformându-ţi numele în coduri binare
şi chipului tău dându-i formatul jpg
privind zi de zi
cum toate aceste necitite e-mail-uri
se ridică-n tavan şi se rotesc sălbatic în juru-mi
până ce seara mi se lasă pe mână
şoimul dresat al trupului tău

Reamintirea regulilor

Acesta e blogul poeţilor bucureşteni, membri ai Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti, filială a Uniunii Scriitorilor din România! Deviza lui este: Cele mai frumoase poezii! Aici vor fi postate, în ordinea priorităţilor:
1. Poezii ale membrilor ASB aflaţi în viaţă,
2. Poezii ale unor membri USR din alte filiale
3. Poezii ale unor debutanţi de mare talent sau nemembri USR remarcabili
4. Poezii ale unor membri ASB, USR dispăruţi, mai puţin cunoscute, comunicate de persoane de încredere.
5. Anunţuri privind evenimente legate de poeţi şi poezie.

Postările sînt supuse moderării mele ca proprietar de blog, la fel comentariile.
Propunerile de postări se trimit EXCLUSIV pe adresa mea horiagarbea@gmail.com. Textele (publicate sau nu anterior) vor avea sub 1500 semne şi vor fi semnate cu numele complet sau cu pseudonimul folosit de regulă. Trimiterea textului implică acordul autorului, garantarea paternităţii şi renunţarea la orice posibilă pretenţie materială ca drept de autor pentru această publicare. NU SE PLĂTESC COLABORĂRI.

Cassian Maria Spiridon - Nu există

Cassian Maria Spiridon


NU EXISTĂ


nu există fiinţă mai mincinoasă decît poetul
el cînd spune/ te iubesc/ să nu-l crezi
deja în mintea lui urmează alt vers
mai important/ fii sigură/
decît această declaraţie solemnă
[cam stranie/ e drept/ în
gura unui poet care/ cît de cît se respectă]
el nu trebuie niciodată crezut
nu-i în stare nici pe sine
a se iubi
n-are încredere şi nădejde
în visele sale
le măcelăreşte/ le trişează
le izgoneşte-n poeme
pentru a-i fi lui viaţa
mai comodă şi adormită
el se vrea şi deseori este
un trezitor/
pentru alţii/ pentru cei
gata să-l creadă
el cînd urlă: mă doare/
sufletul întreg e o rană
nu-l credeţi/ vă rog/
minte de stinge/ cu probe
sufletul l-a părăsit de mult/
eul său e pulverizat
e tot una cu iarba cîmpului
dar nu uitaţi/
el nu-şi ascunde niciodată demenţa/
el înţelege şi minte

Mircea Petean - Poeme ligure

Mircea Petean

Poeme ligure

xxx

mi-a trecut prin auz un pescăruş muribund
tocmai mă trezisem dintr-un vis furibund
s-a prăbuşit în iarba arsă cu ţipete stinse
mi-am ridicat de pe pernă pletele ninse
m-am dus în bucătărie să-mi pun de-o cafea
moartea cotidiană în preajmă se petrecea
uite-aşa lumina dimineţii ligure
despre mesagerul nopţii face vorbire
şi întorcând paginile cărţii vorbite
cu tandreţe şi precauţii infinite
zic – nimic am fost şi nu va rămâne nimic
din noi – apoi tac făcându-mă tot mai mic
ce-aş putea adăuga ar fi atâta doar –
în marea cacofonie universală
o notă falsă ai putea rămâne măcar
dacă zeul în bunătatea-i colosală
s-ar îndura de tine

xxx

dimineaţa ligură e anunţată triumfal
de zgomotul jaluzelelor ridicate
colina din faţa apartamentului copiilor e plină de salcâmi
şi alte esenţe tipic mediteraneene
acolo îl văd în fapt de zi pe un ins dezbrăcat până la brâu
cum face eforturi de a reda agriculturii cele câteva palme de pământ
sărac arid tare ca betonul plin de pietre şi de rădăcini
slujindu-se de sapă hârleţ roabă şi târnăcop
cântă zeiţă efortul civilizator al ligurului
care sapă în piatră seacă
în vreme ce la noi pământul mănos a ajuns pârloagă
cântă zeiţă minunea apariţiei teraselor şi straturilor pline
de verdeţuri roşii viţă-de-vie busuioc şi bostani
în vreme ce la noi în cernoziom cresc doar buruieni şi scaieţi
ca un bun descendent al dacilor
îmi încep ziua cu o linguriţă de miere
şi o ceaşcă zdravănă de cafea
apoi aştept să se trezească ai mei
şi o dată cu ei să înflorească miraculos salcâmii rostirii

Tatiana Panaitescu - Despre bard îţi voi spune

Tatiana Panaitescu

despre bard îţi voi spune

pietrele de vor dospi înţelesuri
numai noi pe silabe vom călca dintr-o moarte în alta
sub ninsori vârfuite mă-mpresuri –
fi-vom iar şi ciocanul şi dalta
fi-vor rune adausuri discrete
dintr-un sânge străin însă clar;
descifrăm înadins alfabete
să putem a renaşte măcar
cum învii sub petala de fructă
ce acoperă forme sfioase!

despre bard îţi voi spune: din luptă
el s-a-ntors în amurg de mătase
ca prin vipii de sânge şi şoapte
să închege noi stele fluide
când cădea-vor în somnul de noapte
copcii grele; o carte se-nchide –
dinspre tors umbra stă a cădere
circumflexe sprâncenele cată
pe un text ce s-a scris „miserere”
într-o clipă-n etern fulgerată
câte fi-vor cuvinte în stare
să adaste-n ghioc sublimate
ca-ntr-un fiord de ocean – când arare
vor ţâşni tot seminţe-carate

20 de poeţi pentru 20 de ani de la Revoluţie

Un eveniment organizat de sectia de poezie a ASB, coordonator Dan Mircea Cipariu. 20 de poeti omagiaza Revoluţia Română la Iasi, Timişoara, Bucureşti. Unii dintre ei au fost reţinuţi sau arestaţi atunci. (Adaug cu maliţia care mă caracterizează, inevitabil, că restul vor fi arestaţi în mod sigur la revoluţia viitoare).

George Vulturescu - Linie pură - cuţitul

George Vulturescu

Linie pură - cuţitul

1

Minunat este cuţitul
el nu pluteşte pe ape precum cadavrele
el nu se strecoară în miezul mărului
precum viermele, el nu infestează
carnea precum puroiul

şi scrisul e la fel:
un trăznet scurt
şi spicele cumplite ale literelor s-au copt

2

Minunat este cuţitul, spune Ioan
uneori noaptea îl simt aproape
ca pe-un trup virgin de femeie
şi-atât de adevărat versul lui
Mallarme: "carnea e tristă,
vai mie..."

Numai cei slabi lovesc. Cei puternici
îl poartă ca pe-un sceptru.

3

Minunat este cuţitul, spune Achim
poţi să despici cu lama lui burta
peştelui; poţi să retezi gâtul căprioarei;
poţi să altoieşti lăstărişul prunului
poţi să-1 propteşti pe beregată de frate

dar numi cuţitul pe cuţit susţine
echilibrul lumii

4

Minunat este cuţitul, spune Varlaam
un câmp de magnolii înfloresc
în tăişul lui
eşti uşor ca un fulg peste ele
ca luna peste brazi
doar privirile noastre îşi varsă
îşi depozitează în piramida
dintre muchiile cuţitului mâlul aluviunilor,
"surplusul orgiac al vieţii"

5

Minunat este cuţitul, spune Ioachim
linie pură
ca un trup de femeie
întins pe cearceaf
pare că a închis ochii, că
a aţipit leneş

zugravul şi forjorul
au terminat lucrarea
poţi să te apropii:
iubirea şi lovitura e un salt
dincolo de ucigaşi

6

Minunat este cuţitul?
mă răstesc încă la vocile moşilor mei întunecaţi
stinse sub lovituri de cuţit
prin întunecatele sihle ale Nordului
urlând ca jivinele printre jivine

"Dar am strălucit în lovitură, îmi spun.
În Nord fulgerul e vedere de Dumnezeu
şi cuţitul e vedere de celălalt"

Valeriu Stancu - L’ageance d’euphémismes

Valeriu Stancu

L’ageance d’euphémismes

Les nouvelles lectures
D’une ancienne toile
Me tentent encore…

Personne ne saura l’effondrement
Des mes pensées, des tes pensées,
Des mes paroles, des tes paroles,
Des mes pas, des tes pas,
Des mes paumes, des tes paumes…

Les gens se taisent et parfois s’en vont.
Le temps s’arrête, l’espace s’envole,
Mais une ancienne toile
Me tente toujours
Avec ses nouvelles évocations.

Par d’autres tentations
Une ancienne toile me cherche…

Personne ne saura l’effondrement
Des mes pensées, des tes pensées,
Des mes silences, des tes silences,

Les gens se taisent et parfois s’en vont.
Le temps s’arrête, l’espace s’envole,
Rien ne presse, puisque
L’éternité et l’infini
Frappent à ma porte.
Je ne peux pas ouvrir
Car
Par d’autres tentations
Une ancienne toile me cherche…

Viorica Răduţă - Secvenţe

Viorica Răduţă

Secvenţe:
gândul se duce pe ape
cămaşa e singură

când înnebuneşti totul e memorie
te priveşte
cu somnul mamei în somnul tatălui
piatra se macină singură
scriu umbra păsării spală pietrele pe râu
spală tot mai departe
piatra nu vrea sa mă privească
eu aşa văd moartea
când trec de aşteptare
am să aştept şi mâine
dar mâine nu mai e dimineaţă până seara târziu
e dimineaţă abia acum
de aceea se taie orizontul
un vis e tăcerea în degete
şi pictezi degete
culorile sunt ieri şi sunt aşchii
în piele atâta ploaie
cât stau cerurile pe noi vin ploile mari şi vin păsări
lumea se aruncă din ele pe pod
dar ploaia asta lungă ar vrea să iasă din ea

duminica nu are piele
aşteaptă
cât aşteaptă se ţine de piele
care e din curţile oamenilor
acum ploaia s-o facem statuie cu mama în care umblă
de pe o parte a ei pe cealaltă
braţul
gândul e altă naştere
femeia vrea să facă o casă şi naşte continuu
de aceea dealurile îi vin bine de jur-împrejur
îi vine şi moartea pe sâni
vede pasărea cu faţa de apă
şi pustiu
răspunsul nu a venit
de aceea are tot timpul trup de pasăre
după-amiaza aduce a vreme urâtă
pe trunchiul cireşului fiind trunchiul bătrân
pasărea îşi smulge din pene
cireşul rămâne în ea
o fi moartea lui lângă moartea nucului
se vede cel mai bine ziua următoare
mă uit cum bărbatul e aerul meu
duce paharul la buze
mereu la buze
pe gura paharului este mult timp
ne ţinem în trunchi deodată
de plecare
au pus ploaia în piele
dar au uitat s-o învelească

de aceea femeia s-a oprit odată cu noaptea
să nu putrezească în picioare
ploaia se uită din piatră

Gellu Dorian - Sictir

Gellu Dorian

Sictir

Am scris un miliard de versuri pentru ea,
am stat tot de atîtea ori în acelaşi pat,
bot în bot,
cînd osteneam ne lipeam spinările şi ne simţeam foarte departe
unul de celălalt,
ne devoram apoi respiraţiile,
ne ştiam fiecare por,
pielea mea era cearşaful în care ea se culca,
pielea ei era umedă şi-mi ţinea de sete
ca un lan de trifoi dimineaţa pe rouă buzelor lacome de bou,
am crezut că aşa va fi şi spre seară,
dar a venit seceta,
pielea mea s-a făcut cenuşă,
pielea ei s-a uscat pe un gard, ţintuită de un miliard de ochi
din care lipseau ochii mei,
ascunşi în cerul făcut burtă în care să făcea box,
de încă un miliard de ori am aşteptat să revină
şi cînd s-a întîmplat, pielea mi se destrămase de mult
iar sub ea locuia un ins pe care nu l-a mai recunoscut,
nu mai putea adormi în acelaşi cearşaf,
pielea ei
îşi scutura scrumul
în acelaşi fel în care o văzusem risipindu-se,
ceară topită într-o mînă de mort,
cearcăne în care intram ca o sorbitură de vînt într-o văgăună,
devenise pergament pe care se puteau citi
un alt miliard de poveşti pe care nu le voi afla niciodată –
dacă nu mai eşti,
ce cauţi aici –
m-a scuturat pe fereastră odată cu tot praful în care am aşteptat-o,
pielea mea măcinată
de sub care nu mă mai puteam ivi,
să mă scald în pielea ei umedă,
heleşteu plin de peşti carnivori,
într-un nor dus la cer în miliarde de firicele de praf
aşezate pe pleoapele îngerilor căzuţi sub tălpile ei
hîrjonindu-se într-un miliard de pustiuri deodată -
un miliard de versuri i-am scris,
mîine nici unul nu-i va sta pe buze,
aşa cum îi va sta cuvântul
SICTIR.

Florea Burtan - Mai departe

Florea Burtan

Mai departe

Străinul e pregătit de pleare,
Şi-a luat oasele reci în spinare,
Se va duce departe, pe un drum sinuos,
Să rămînă tot tînăr, cu un rai mai frumos.

Nu va primi nici apă, nici pâine,
Se va hrăni cu iluzia zilei de mâine,
Cu chipul iubitei lăsate acasă,
Cu umbra ierbii ruginită pe coasă.

Va străbate păduri şi pustiuri,
Lunecând suveran pe splendide schiuri,
Mai departe, mereu mai departe,
Către o tinereţe fără de moarte.

Aurel Pantea - Poeme pentru Katia

Aurel Pantea

poeme pentru Katia


* * *

Vocea care a ieşit din ea
încă o aşteaptă

Moartea e lungă
şi cuvintele toate sînt duse,

ceva ca o cazarmă în care timpul
fumează chiştoacele soldaţilor plecaţi,
aşteptîndu-şi conceptul

* * *

Aşa ceva peste ani nu se va mai putea,
că fiinţa lucrurilor, că fiinţa tuturor
lucrurilor să se bîlbîie în limbajul meu,
pe ţărmi şi ape şi în grădini
lucrul cel rău
şi lucrul cel bun
prind să se roage unul de altul

* * *

Îmi spunea: timpul ne străbate pe toţi,
i-am spus: chiar ne-a înlocuit.
Am construit, apoi, o imagine despre maladii:
mostre de timp necrozat. Surîdea, lîngă surîsul ei
ţîşneau oboseli derutate, acum mă rog şi simt cum
vin mame şi cer tot ce au născut şi obiectele,
ca nişte fii tineri şi corvîrşitor de vulnerabili, ţintesc locul
din biografia mea unde sînt cu totul neapărat,
rugăciunea mea, ca un şiş împlîntat în limbaj,
atinge morfemele pure ale morţii

* * *

Iar e seară. Drumurile duc tot ca la Trakl, în Grodek.
Tributul imagistic pentru azi. Imaginea mea esenţială rîde
în vizorul unor demnitari de gudron. Demonul serii
stăruie pentru mine lîngă uşi mate. Dimineaţa se adevereşte
că sînt imagini proiectate.

Să fac un gest.
Unii migrează în alte stări. Imaginile mate cu uşile
sînt mai proaspete acolo. Dimineaţa deschid geamul,
unul real, şi constat statisfacţia vecinului, văzîndu-mi faţa extenuată.
O să-i vorbesc şi eu despre pungile lui de sub ochi, despre tusea lui seacă.
Ne privim. Imaginile noastre, una cu alta, despre altceva vorbesc,
despre un altceva cu crevase şi cheaguri - pe deasupra îngustei
noastre străzi, unde creşte o puternică vieţuitoare.
Despre ea avem opinii asemănătoare. Amîndoi o producem, ea creşte
pe sub pungile lui de sub ochi, pe sub faţa mea extenuată

Passionaria Stoicescu - Femeie

Passionaria Stoicescu

Femeie

Câtă trudă
să te suprapui exact
peste femeia care
a hotărât hazardul să fii!

Cu diavolul să faci un pact,
de fapt cu genul masculin,
ca să te bucuri mult, puţin,
de acrul măr,
de la Eva la Sfânta Maria să sari,
şi servitoare şi idol să-nsemni,
şi-al luminii şi-al beznei izvor,
şi firăvenia, şi puterea,
şi câştigul bărbatului,
şi pierzania lui într-adevăr,
fiindcă asta s-a dovedit vrerea
trufaşului său însemn…

Detest să-mi spună Kierkegaard
ce complicat e femeie să fiu…
De când m-am născut,
de când am născut,
pe pielea, pe sufletul,
pe existenţa mea ştiu!
Toate predicatele lumii se contrazic
unindu-se în trupul meu viu,
în libertatea din care-mi sui gard
coborându-mă ca să mă ridic,
stingându-mă ca să ard…

“Nu te-apuca să scrii tu,
strigă El, strigă Ei,
aşteaptă să fii cântată,
muzele-au fost totdeauna femei…”
sau altfel zis, “Lasă-te confundată
cu stihia sau cu natura
cucerită prin forţă, viclean:
orice-mpotrivire e-n van…
Sărutul îţi va-nchide gura
să taci, să te supui,
să fii grabnic adjudecată,
c-un stăpân şi-un statut,
cu prunci înlănţuită de gât…”

Câtă viclenie şi trudă
să mă las exploatată,
peşte zbătut în năvodul de fire
cu numele de cod
i u b i r e !

Lică Pavel - Degeaba potopul

Lică Pavel

DEGEABA POTOPUL...


Să intre în corabie din toate animalele,
din toate fiarele şi din tot trupul, câte
două, parte bărbătească şi parte femeiască,
ca să rămână cu tine în viaţă.
(Facerea 6 : 19)



În arcă Noe n-a chemat
Perechi de litere sfinţite,
De-aceea-n sunet rătăcite
Cu literele din păcat,
Zburau haotic peste val,
Orfane-ale rostirii clare
De buzele deschise-n floare
Spre curcubeul de la mal.
Şi însoţindu-se în vânt,
Cu aripile-mpreunate,
Prin sunetele-amestecate
Intra păcatul în cuvânt.
Iar pe pământul inundat
De un potop din vechi cuvinte,
Visează literele sfinte
La Fiul Lui crucificat!

Ion Lazu - Neîntreruptul cântec

Ion LAZU

Neîntreruptul cântec

Cântul continuă. Cine-ar pricepe
De-i pe sfârşite ori abia-ncepe?
Cel ce ascultă nu se gândeşte
Au care-i pasărea ce-l izvodeşte,
Ce-l înfioară şi îl ridică
Când alta zboară sau rece pică.
Codrul e veşnic proaspătă-i zarea
Şi fără istov spune-şi cântarea.
Iar printre triluri ce se-nfiripă
Altul mai meşter se-ndeasă-n pripă.
Toate-n lumină îşi cată partea
Dar jos în iarbă, în umbră,-n tină
Pe cel ce cade l-înghite moartea.
Când bolta-naltă şi ramuri line
În tril tresaltă şi le e bine,
Cine s-audă păsări sleite
Bufnind grăbite în iarba crudă?


8 febr. 2008

Felix Sima - [Je sais que vous êtes sages...]

Felix Sima


*
* *

Je sais que vous êtes sages...
Vous attrapez un papillon.
Vous pouvez le faire ?
Vous avez une casquette,
Un bonnet de fourrure,
Offrez-la à notre Damme la Lune...
Il fait nuit, il fait froid, si elle gèlle...
À partir de demain, qui va vous dorloter ?
Le feuille qui tombe par le rideau
Cache son âme...
C’est, peut-être un dragon ou une fée,
Ayez le courage et prenez-la par la main
Etudiez-la. Vous avez la parole,
Je vous écoute !

Ofelia Prodan - embrionul

Ofelia Prodan

embrionul

Merg încet, cu mâinile în buzunare,
degetele mele simt căptuşeala rece
a paltonului şi se strâng, dacă m-aş
întâlni acum cu cineva ar trebui să
încerc măcar să zâmbesc, dar embrionul
se contractă, vasele de sânge se contractă
privesc în urmă, aş putea părea speriată.
Un soare roşu înconjurat de nori pufoşi
ca nişte animale imense blânde, le poţi
mângâia, îmi şopteşte embrionul, numai
şi numai dacă vrei. Nu reuşesc să zâmbesc
dar încă nu am întâlnit niciun cunoscut.
Ceilalţi oameni au căşti la urechi,
fiecare ascultă altceva, doar eu pot
înţelege şi disimula noile isterii.
Răbdare, răbdare, în curând va răsări luna
şi printre crengile copacilor vei putea
privi cum corpul lui expulzează
un alt corp identic. Acum poţi să zâmbeşti,
nimeni nu te vede, acum poţi să crezi
că începe proiecţia unei alte reclame.

Andrei Zanca - Poeme

andrei zanca - poeme

o linişte înzăpezită

aidoma somnului, harul
nu urcă implorat, deşi
mereu m-am simţit însoţit
în gerul
tăcerii
zăpada îngheţată între stejari
o furişare de vulpe
mistuindu-se
în ceaţa zorilor, departe
lătrat de cîini, apoi doar
liniştea înzăpezită.
răsuflare de răsuflare, i-am desluşit chipul
curbele sfioase rărind
aerul de iarnă
nu rănea peisajul, deşi
totul o urma
în mişcare
şi nimeni
şi era frumoasă
ca urma unui
sărut amânat
prin care acum se iveşte din nou
vulpea, dispărind în aburul
respiraţiei
mele

*

într-adevăr

ce sens poate să aibe teribila suferinţă a acestor meleaguri
unde la o şchioapă de vreme, aclamaţii revoltaţi
seamănă tot mai mult cu cei cărora li s-au împotrivit
în lumea ca pradă
cucoanele şi protipendada, monşerii şi patronii
cu toţii opintiţi în clipa lor dictatorială
în lumea pe castemulţimea rătăcită, tălăzuind între cîrciumi
ospicii, spitale şi tribunale
contemplată senin de cei călîi, şovăind o viaţă între
cumsecădenia pasivă şi escrocheria activă, secondaţi
de infuzorii şi zeflemitorii de pretutindeni
comedianţi şi saltimbanci, făcînd ce-au făcut
de secole
marginalizînd tragedia şi necazul prin teatralizare, aici
unde rîsul a fost înlocuit cu rînjetul, într-adevăr
ce finalitate să ascundă teribila suferinţă a acestor meleaguri?

Victoria Milescu - Sub Steaua Câinelui

Victoria Milescu

Sub Steaua Câinelui

Tot bântuind din cameră-n cameră
pe scările spiralate
ce duc spre tavane inundate de corpuri cereşti
traversând holuri, săli, coridoare
cu umbre topindu-se în pereţi
încurcându-te în draperii, sonerii, panoplii
agăţându-te de balustradele
cu geamătul lor omenesc
brusc te trezeşti
faţă-n faţă cu însuşi Dumnezeu
el îşi coboară privirea atent
te încurajază cu ochi scăpărători
cere-i orice, acum e momentul
strângi la piept respirând sacadat
magna charta vieţii tale
doar un cuvânt şi
poţi ieşi din anonimat
doar un cuvânt şi
acea faimoasă editură
pe care o cauţi besmetic prin clădirea sordidă
te-ar face peste noapte celebru
dar Dumnezeu e grăbit
până să te dezmeticeşti
a şi zburat pe scări
printre stâlpii hiperboreici
priveşti buimac
în urma norului de pulbere fină
în aerul şampanizat cu mii de steluţe
ce se aprind şi se sparg
împroşcându-te: Ce şansă! Ce şansă!…

Leo Butnaru - Odă Marelui Cititor

Leo BUTNARU

ODĂ MARELUI CITITOR


La vârsta, dar mai ales la experienţa pe care o am
nimeni nu mă poate priva de dreptul (şi de stângul)
de-a avea sau nu dreptate, scriind, inclusiv
în stil etern-post-antic despre
oralitatea libertină care, intrând direct din stradă
îşi şterge tălpile de preşul dungat al
primelor şase versuri de până aici (mersi şi pentru atât!)
apoi, fără a-şi lua tălpăşiţa
intră familiar-textualist în discurs
încercând a seduce cititorul neexperimentat cu o sexy-cola
ici-colo permiţindu-şi a debita şi
uşoarele imbecilităţi convenţionale ale injuriilor drept
palimpsest pentru tabuul politicos al sexualităţii în
surdină.
O, cititor sedus, meriţi şi tu o odă! Prin
forţa lucrurilor şi a lecturilor
eşti complicele autorului înduioşat la gândul
de a trăi prin poemul său un transplant
din sine în altul – acestuia
oferindu-i dezinteresat ocazia de a fi
şi el (tu) CINEVA.
O, cititor talentat
ce mai! Cititor atât de bun încât
n-ar fi păcat ca numele tău să fie tipărit pe carte alături de cel
al autorului; în egală măsură
voi daţi valoare literaturii – presupun, pentru că
în poezie nici un prepus nu e de neglijat
el, prepusul, armonizând perfect cu incertitudinea
atotdevoratoarei conştiinţe a lumii şi scriptorului
ce-ţi închină, o, cititorule, oda în care
se află cu o idee mai mult decât
sentimentele pe care le emană; ideea cu
Heraclit ce te poate învăţa a străbate drumul de la
un nimeni-anonimeni la un erou –, o
talentatule, priceputule cititor despre care
n-au aflat doar analfabeţii, de parcă
întreaga-ţi viaţă tu ai trăit în interiorul poemului care
trebuie obligatoriu citit, deoarece
Marele Cititor nu se poate percepe la auz
după ureche...

Blogul poeţilor bucureşteni

Acesta e blogul poeţilor bucureşteni, membri ai Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti, filială a Uniunii Scriitorilor din România! Deviza lui este: Cele mai frumoase poezii! Aici vor fi postate, în ordinea priorităţilor:
1. Poezii ale membrilor ASB aflaţi în viaţă,
2. Poezii ale unor membri USR din alte filiale
3. Poezii ale unor debutanţi de mare talent sau nemembri USR remarcabili
4. Poezii ale unor membri ASB, USR dispăruţi, mai puţin cunoscute, comunicate de persoane de încredere.
5. Anunţuri privind evenimente legate de poeţi şi poezie.

Postările sînt supuse moderării mele ca proprietar de blog, la fel comentariile.
Propunerile de postări se trimit EXCLUSIV pe adresa mea horiagarbea@gmail.com. Postările vor fi publicate în ordinea priorităţilor de mai sus, nu mai des de un text pe lună şi nu mai mult de 5 texte pe an. Textele (publicate sau nu anterior) vor avea sub 1500 semne şi vor fi semnate cu numele complet sau cu pseudonimul folosit de regulă. Trimiterea textului implică acordul autorului, garantarea paternităţii şi renunţarea la orice posibilă pretenţie materială ca drept de autor pentru această publicare. NU SE PLĂTESC COLABORĂRI. Respingerea unei postări din motive de lungime exagerată, interval scurt între postări, calitate precară, limbaj decoltat sau alte motive e la latitudinea mea şi nu implică neapărat justificarea gestului. În mod excepţional voi accepta depăşirea nr. de semne stabilit dacă e vorba de poeme excelente. NU SE PUBLICĂ NICI CLASICI, NICI TRADUCERI. După 1 an postările acceptate pot fi şterse dacă spaţiul redus o cere.