Gabriel Chifu
Eu, nesfârșita întristare a inimii sale
cel mai bine văd cu ochii aceștia ai mei
care nu sunt ai mei, ci ai lui.
cel mai bine merg cu picioarele acestea ale mele
care nu sunt ale mele, ci ale lui
și înaintează pe ape.
cel mai tare mă dor palmele acestea ale mele
care nu sunt ale mele ci ale lui
și sângerează în ierusalim.
eu mă întunec, el mă luminează.
eu, partea lui agonică, el, partea mea vie.
sunt legat de el cu frânghii invizibile, nu mă lasă:
el, aerostatul meu, mă trage după sine în văzduh,
pe mine, săculețul său cu nisip, rucsacul său cu nimicuri,
pe mine, nesfârșita întristare a inimii sale.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Postări
Fiecare parte de divin, cu lestul ei, dar și fiecare bucată de țărînă, cu partea ei de spirit: o metaforă inedită a zeului din noi. La Mulți Ani!
RăspundețiȘtergereImi place foarte mult ca se scoate in evidenta in aceasta creatie lirica relatia om- divinitate.
RăspundețiȘtergereDe acord. O posibila relatie exprimata subtil. NU stim daca e Divinitatea sau partea divina din noi insine.
RăspundețiȘtergere