Victoria Milescu

ÎNCĂ ÎL MAI AUZIM


Lui Nichita Stănescu

Încă îi mai auzim
bătăile inimii
în frunze
în ouă de vulturoaică
încă mai auzim
picurii necuvintelor
pe fruntea încoronată
încă îi mai auzim
bătăile inimii mari, tinere încă
pulsând un sânge astral
de vocabula rară
în fiece zbor tăiat
de pasărea castă
pe cerul ca o retină albastră
încă îl mai auzim
în fiecare zăpadă căzând
ani la rând, împurpurată
de strigătul unui înger...

MARIANA FILIMON - Poeme

MARIANA FILIMON

ORE

Să te rogi pentru mine
îi spun copacului alb din parcul Floreasca –
prietenul meu –
şi pentru fratele meu bolnav
şi pentru....
el foşneşte prelung
lacrima lui sporeşte
lumina de zi
peste noi se prăvale oraşul
cu o mare de zgomote
unde găsim reculegerea
îl mai întreb pe bătrânul copac
frunzele lui amestecă vorbe
de neînţeles.

DETALIU

Un gând alb
stors de toate sevele lui
cine îmi răscoleşte noaptea
între zări de hârtie
veghea între coperte
un suflet abstract
ce seamănă mult cu nimicul
cu sfâşietorul nimic


PETE ALBE

Palid eşti astăzi
sfiosul meu chip
ca şi cum o povară
ţi-ar strivi aşteptările
o invizibilă stea
a plâns pentru tine
în noaptea solstiţiului
sora ta stă de veghe
într-un nor de argint
petele albe din lungul tău drum
de la sine se leagă
pe câmpiile tale
gonesc caii de fum
ce îi împiedică
ce îi doboară

Gabriel Chifu - Eu, nesfârșita întristare a inimii sale

Gabriel Chifu

Eu, nesfârșita întristare a inimii sale

cel mai bine văd cu ochii aceștia ai mei
care nu sunt ai mei, ci ai lui.
cel mai bine merg cu picioarele acestea ale mele
care nu sunt ale mele, ci ale lui
și înaintează pe ape.
cel mai tare mă dor palmele acestea ale mele
care nu sunt ale mele ci ale lui
și sângerează în ierusalim.

eu mă întunec, el mă luminează.
eu, partea lui agonică, el, partea mea vie.
sunt legat de el cu frânghii invizibile, nu mă lasă:
el, aerostatul meu, mă trage după sine în văzduh,
pe mine, săculețul său cu nisip, rucsacul său cu nimicuri,
pe mine, nesfârșita întristare a inimii sale.

Mihail Gălățanu - Amintirea lumii dintîi (primordiale)

MIHAIL GĂLĂŢANU

Amintirea lumii dintîi (primordiale)


Ah, amintiri dinspre ceţuri primordiale!
Plutind, fără aripi de şindrilă, năuntru.
Orice zbor e intro, orice rugăciune întru.
Solzii cad de pe lumile ochilor mei, infernale.

Ah, stau la geamul burţii mamei mele
şi privesc lumea urîtă şi tristă de afară.
Cei ce s-au născut, o, voi, cu toţii, nişte lichele
Meritaţi să fiţi numiţi – pentru fapta asta barbară.

Cum să spargi burta mamei tale?
Cum s-o despecetluieşti?
Dezvirginarea numai aici s-a întîmplat
13 şi nu din alte pricini lumeşti.

Şi nu din cauza altor organe învîrtoşate.
Singurul falus pe lume e fiul sau fiica,
ţîşnind ca un modul de rachetă prin lumi separate.
Sfîrtecate.
Pe urmă, am închis ochii şi-am aşteptat. N-am mai văzut nimica.
E dulce asta, dacă asta-i moarte.

LA MULŢI ANI!

Ureaz autorilor de poezie şi tuturor iubitorilor acestei arte LA MULŢI ANI! Sărbători Fericite şi Anul Nou cu bucurii şi succese!

Varujan Vosganian - Proiecţie

VARUJAN VOSGANIAN

Proiecţie

în seara aceea neinerţială de vară
eram fericiţi săream aproape demenţi
peste blocuri maşini peste gara de nord
peste coordonatele lui Lorenz
trupul meu fugar de pe roata olarului
se mai rotea încă
tot mai larg ca un arc de ceasornic strâns dureros
de intâia poruncă
şi unde zvelţi fiind şi atingându-ne fericiţi
păşeam imperfecţi printre sfere
atât de sus încât din locul acela
zborul păsării ni se părea tot cădere
timpul se calcifia aburind albăstrui
şi un cristal limpede rămăsese secunda
în seara aceea secetoasă de vară pe când
singura apă care mai curgea era umbra

Lidia Lazu - Trei poeme

Lidia Lazu

x

Un nume dorit
O lumină veghind
Zile repetate în linişte
Ninsoare bogată
În păduri de brad

Şi seara
Doruri în depărtare
Mai vii decît tot universul

Şi fiecare floare
Aşezată ca un semn
de carte
Între mine şi stele.

x

Fluturele cu o singură aripă
A trecut nespus de încet
Prin faţa mea

Toate florile se făceau
Că privesc în pămînt
Lipsite de vlagă

Fluturele cu o singură aripă
nu s-a oprit
Nici cît să-şi tragă suflarea

Petele de pe aripă
Îşi istoveau culoarea
Şi în final a rămas o
Flacără gălbuie
Pîrjolind văzduhul.

x

Fac uneori lungi plimbări
Pe unde văzusem aripi bătînd
Şi totul îmi pare a fi rotund
Şi strălucitor

Casele plutesc pe un verde obosit
De la facerea lumii
Oamenii dansează cu feţele-ncinse
De raze cosmice

Îi îmbată o lumină divină
La care au visat şi părinţii

Mişcarea frunzelor este
Mai grăitoare decît a stelelor

Şi drumurile se întorc
Cu faţa la perete.