Ofelia Prodan - embrionul

Ofelia Prodan

embrionul

Merg încet, cu mâinile în buzunare,
degetele mele simt căptuşeala rece
a paltonului şi se strâng, dacă m-aş
întâlni acum cu cineva ar trebui să
încerc măcar să zâmbesc, dar embrionul
se contractă, vasele de sânge se contractă
privesc în urmă, aş putea părea speriată.
Un soare roşu înconjurat de nori pufoşi
ca nişte animale imense blânde, le poţi
mângâia, îmi şopteşte embrionul, numai
şi numai dacă vrei. Nu reuşesc să zâmbesc
dar încă nu am întâlnit niciun cunoscut.
Ceilalţi oameni au căşti la urechi,
fiecare ascultă altceva, doar eu pot
înţelege şi disimula noile isterii.
Răbdare, răbdare, în curând va răsări luna
şi printre crengile copacilor vei putea
privi cum corpul lui expulzează
un alt corp identic. Acum poţi să zâmbeşti,
nimeni nu te vede, acum poţi să crezi
că începe proiecţia unei alte reclame.