Blog pentru poeţi consacraţi, mai ales pentru membrii Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti

vineri, 13 noiembrie 2009

Blogul poeţilor bucureşteni

Acesta e blogul poeţilor bucureşteni, membri ai Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti, filială a Uniunii Scriitorilor din România! Deviza lui este: Cele mai frumoase poezii! Aici vor fi postate, în ordinea priorităţilor:
1. Poezii ale membrilor ASB aflaţi în viaţă,
2. Poezii ale unor membri USR din alte filiale
3. Poezii ale unor debutanţi de mare talent sau nemembri USR remarcabili
4. Poezii ale unor membri ASB, USR dispăruţi, mai puţin cunoscute, comunicate de persoane de încredere.
5. Anunţuri privind evenimente legate de poeţi şi poezie.

Postările sînt supuse moderării mele ca proprietar de blog, la fel comentariile.
Propunerile de postări se trimit EXCLUSIV pe adresa mea horiagarbea@gmail.com. Postările vor fi publicate în ordinea priorităţilor de mai sus, nu mai des de un text pe lună şi nu mai mult de 5 texte pe an. Textele (publicate sau nu anterior) vor avea sub 1500 semne şi vor fi semnate cu numele complet sau cu pseudonimul folosit de regulă. Trimiterea textului implică acordul autorului, garantarea paternităţii şi renunţarea la orice posibilă pretenţie materială ca drept de autor pentru această publicare. NU SE PLĂTESC COLABORĂRI. Respingerea unei postări din motive de lungime exagerată, interval scurt între postări, calitate precară, limbaj decoltat sau alte motive e la latitudinea mea şi nu implică neapărat justificarea gestului. În mod excepţional voi accepta depăşirea nr. de semne stabilit dacă e vorba de poeme excelente. NU SE PUBLICĂ NICI CLASICI, NICI TRADUCERI. După 1 an postările acceptate pot fi şterse dacă spaţiul redus o cere.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu