George Vulturescu
Linie pură - cuţitul
1
Minunat este cuţitul
el nu pluteşte pe ape precum cadavrele
el nu se strecoară în miezul mărului
precum viermele, el nu infestează
carnea precum puroiul
şi scrisul e la fel:
un trăznet scurt
şi spicele cumplite ale literelor s-au copt
2
Minunat este cuţitul, spune Ioan
uneori noaptea îl simt aproape
ca pe-un trup virgin de femeie
şi-atât de adevărat versul lui
Mallarme: "carnea e tristă,
vai mie..."
Numai cei slabi lovesc. Cei puternici
îl poartă ca pe-un sceptru.
3
Minunat este cuţitul, spune Achim
poţi să despici cu lama lui burta
peştelui; poţi să retezi gâtul căprioarei;
poţi să altoieşti lăstărişul prunului
poţi să-1 propteşti pe beregată de frate
dar numi cuţitul pe cuţit susţine
echilibrul lumii
4
Minunat este cuţitul, spune Varlaam
un câmp de magnolii înfloresc
în tăişul lui
eşti uşor ca un fulg peste ele
ca luna peste brazi
doar privirile noastre îşi varsă
îşi depozitează în piramida
dintre muchiile cuţitului mâlul aluviunilor,
"surplusul orgiac al vieţii"
5
Minunat este cuţitul, spune Ioachim
linie pură
ca un trup de femeie
întins pe cearceaf
pare că a închis ochii, că
a aţipit leneş
zugravul şi forjorul
au terminat lucrarea
poţi să te apropii:
iubirea şi lovitura e un salt
dincolo de ucigaşi
6
Minunat este cuţitul?
mă răstesc încă la vocile moşilor mei întunecaţi
stinse sub lovituri de cuţit
prin întunecatele sihle ale Nordului
urlând ca jivinele printre jivine
"Dar am strălucit în lovitură, îmi spun.
În Nord fulgerul e vedere de Dumnezeu
şi cuţitul e vedere de celălalt"
duminică, 29 noiembrie 2009
Valeriu Stancu - L’ageance d’euphémismes
Valeriu Stancu
L’ageance d’euphémismes
Les nouvelles lectures
D’une ancienne toile
Me tentent encore…
Personne ne saura l’effondrement
Des mes pensées, des tes pensées,
Des mes paroles, des tes paroles,
Des mes pas, des tes pas,
Des mes paumes, des tes paumes…
Les gens se taisent et parfois s’en vont.
Le temps s’arrête, l’espace s’envole,
Mais une ancienne toile
Me tente toujours
Avec ses nouvelles évocations.
Par d’autres tentations
Une ancienne toile me cherche…
Personne ne saura l’effondrement
Des mes pensées, des tes pensées,
Des mes silences, des tes silences,
Les gens se taisent et parfois s’en vont.
Le temps s’arrête, l’espace s’envole,
Rien ne presse, puisque
L’éternité et l’infini
Frappent à ma porte.
Je ne peux pas ouvrir
Car
Par d’autres tentations
Une ancienne toile me cherche…
L’ageance d’euphémismes
Les nouvelles lectures
D’une ancienne toile
Me tentent encore…
Personne ne saura l’effondrement
Des mes pensées, des tes pensées,
Des mes paroles, des tes paroles,
Des mes pas, des tes pas,
Des mes paumes, des tes paumes…
Les gens se taisent et parfois s’en vont.
Le temps s’arrête, l’espace s’envole,
Mais une ancienne toile
Me tente toujours
Avec ses nouvelles évocations.
Par d’autres tentations
Une ancienne toile me cherche…
Personne ne saura l’effondrement
Des mes pensées, des tes pensées,
Des mes silences, des tes silences,
Les gens se taisent et parfois s’en vont.
Le temps s’arrête, l’espace s’envole,
Rien ne presse, puisque
L’éternité et l’infini
Frappent à ma porte.
Je ne peux pas ouvrir
Car
Par d’autres tentations
Une ancienne toile me cherche…
joi, 26 noiembrie 2009
Viorica Răduţă - Secvenţe
Viorica Răduţă
Secvenţe:
gândul se duce pe ape
cămaşa e singură
când înnebuneşti totul e memorie
te priveşte
cu somnul mamei în somnul tatălui
piatra se macină singură
scriu umbra păsării spală pietrele pe râu
spală tot mai departe
piatra nu vrea sa mă privească
eu aşa văd moartea
când trec de aşteptare
am să aştept şi mâine
dar mâine nu mai e dimineaţă până seara târziu
e dimineaţă abia acum
de aceea se taie orizontul
un vis e tăcerea în degete
şi pictezi degete
culorile sunt ieri şi sunt aşchii
în piele atâta ploaie
cât stau cerurile pe noi vin ploile mari şi vin păsări
lumea se aruncă din ele pe pod
dar ploaia asta lungă ar vrea să iasă din ea
duminica nu are piele
aşteaptă
cât aşteaptă se ţine de piele
care e din curţile oamenilor
acum ploaia s-o facem statuie cu mama în care umblă
de pe o parte a ei pe cealaltă
braţul
gândul e altă naştere
femeia vrea să facă o casă şi naşte continuu
de aceea dealurile îi vin bine de jur-împrejur
îi vine şi moartea pe sâni
vede pasărea cu faţa de apă
şi pustiu
răspunsul nu a venit
de aceea are tot timpul trup de pasăre
după-amiaza aduce a vreme urâtă
pe trunchiul cireşului fiind trunchiul bătrân
pasărea îşi smulge din pene
cireşul rămâne în ea
o fi moartea lui lângă moartea nucului
se vede cel mai bine ziua următoare
mă uit cum bărbatul e aerul meu
duce paharul la buze
mereu la buze
pe gura paharului este mult timp
ne ţinem în trunchi deodată
de plecare
au pus ploaia în piele
dar au uitat s-o învelească
de aceea femeia s-a oprit odată cu noaptea
să nu putrezească în picioare
ploaia se uită din piatră
Secvenţe:
gândul se duce pe ape
cămaşa e singură
când înnebuneşti totul e memorie
te priveşte
cu somnul mamei în somnul tatălui
piatra se macină singură
scriu umbra păsării spală pietrele pe râu
spală tot mai departe
piatra nu vrea sa mă privească
eu aşa văd moartea
când trec de aşteptare
am să aştept şi mâine
dar mâine nu mai e dimineaţă până seara târziu
e dimineaţă abia acum
de aceea se taie orizontul
un vis e tăcerea în degete
şi pictezi degete
culorile sunt ieri şi sunt aşchii
în piele atâta ploaie
cât stau cerurile pe noi vin ploile mari şi vin păsări
lumea se aruncă din ele pe pod
dar ploaia asta lungă ar vrea să iasă din ea
duminica nu are piele
aşteaptă
cât aşteaptă se ţine de piele
care e din curţile oamenilor
acum ploaia s-o facem statuie cu mama în care umblă
de pe o parte a ei pe cealaltă
braţul
gândul e altă naştere
femeia vrea să facă o casă şi naşte continuu
de aceea dealurile îi vin bine de jur-împrejur
îi vine şi moartea pe sâni
vede pasărea cu faţa de apă
şi pustiu
răspunsul nu a venit
de aceea are tot timpul trup de pasăre
după-amiaza aduce a vreme urâtă
pe trunchiul cireşului fiind trunchiul bătrân
pasărea îşi smulge din pene
cireşul rămâne în ea
o fi moartea lui lângă moartea nucului
se vede cel mai bine ziua următoare
mă uit cum bărbatul e aerul meu
duce paharul la buze
mereu la buze
pe gura paharului este mult timp
ne ţinem în trunchi deodată
de plecare
au pus ploaia în piele
dar au uitat s-o învelească
de aceea femeia s-a oprit odată cu noaptea
să nu putrezească în picioare
ploaia se uită din piatră
marți, 24 noiembrie 2009
Gellu Dorian - Sictir
Gellu Dorian
Sictir
Am scris un miliard de versuri pentru ea,
am stat tot de atîtea ori în acelaşi pat,
bot în bot,
cînd osteneam ne lipeam spinările şi ne simţeam foarte departe
unul de celălalt,
ne devoram apoi respiraţiile,
ne ştiam fiecare por,
pielea mea era cearşaful în care ea se culca,
pielea ei era umedă şi-mi ţinea de sete
ca un lan de trifoi dimineaţa pe rouă buzelor lacome de bou,
am crezut că aşa va fi şi spre seară,
dar a venit seceta,
pielea mea s-a făcut cenuşă,
pielea ei s-a uscat pe un gard, ţintuită de un miliard de ochi
din care lipseau ochii mei,
ascunşi în cerul făcut burtă în care să făcea box,
de încă un miliard de ori am aşteptat să revină
şi cînd s-a întîmplat, pielea mi se destrămase de mult
iar sub ea locuia un ins pe care nu l-a mai recunoscut,
nu mai putea adormi în acelaşi cearşaf,
pielea ei
îşi scutura scrumul
în acelaşi fel în care o văzusem risipindu-se,
ceară topită într-o mînă de mort,
cearcăne în care intram ca o sorbitură de vînt într-o văgăună,
devenise pergament pe care se puteau citi
un alt miliard de poveşti pe care nu le voi afla niciodată –
dacă nu mai eşti,
ce cauţi aici –
m-a scuturat pe fereastră odată cu tot praful în care am aşteptat-o,
pielea mea măcinată
de sub care nu mă mai puteam ivi,
să mă scald în pielea ei umedă,
heleşteu plin de peşti carnivori,
într-un nor dus la cer în miliarde de firicele de praf
aşezate pe pleoapele îngerilor căzuţi sub tălpile ei
hîrjonindu-se într-un miliard de pustiuri deodată -
un miliard de versuri i-am scris,
mîine nici unul nu-i va sta pe buze,
aşa cum îi va sta cuvântul
SICTIR.
Sictir
Am scris un miliard de versuri pentru ea,
am stat tot de atîtea ori în acelaşi pat,
bot în bot,
cînd osteneam ne lipeam spinările şi ne simţeam foarte departe
unul de celălalt,
ne devoram apoi respiraţiile,
ne ştiam fiecare por,
pielea mea era cearşaful în care ea se culca,
pielea ei era umedă şi-mi ţinea de sete
ca un lan de trifoi dimineaţa pe rouă buzelor lacome de bou,
am crezut că aşa va fi şi spre seară,
dar a venit seceta,
pielea mea s-a făcut cenuşă,
pielea ei s-a uscat pe un gard, ţintuită de un miliard de ochi
din care lipseau ochii mei,
ascunşi în cerul făcut burtă în care să făcea box,
de încă un miliard de ori am aşteptat să revină
şi cînd s-a întîmplat, pielea mi se destrămase de mult
iar sub ea locuia un ins pe care nu l-a mai recunoscut,
nu mai putea adormi în acelaşi cearşaf,
pielea ei
îşi scutura scrumul
în acelaşi fel în care o văzusem risipindu-se,
ceară topită într-o mînă de mort,
cearcăne în care intram ca o sorbitură de vînt într-o văgăună,
devenise pergament pe care se puteau citi
un alt miliard de poveşti pe care nu le voi afla niciodată –
dacă nu mai eşti,
ce cauţi aici –
m-a scuturat pe fereastră odată cu tot praful în care am aşteptat-o,
pielea mea măcinată
de sub care nu mă mai puteam ivi,
să mă scald în pielea ei umedă,
heleşteu plin de peşti carnivori,
într-un nor dus la cer în miliarde de firicele de praf
aşezate pe pleoapele îngerilor căzuţi sub tălpile ei
hîrjonindu-se într-un miliard de pustiuri deodată -
un miliard de versuri i-am scris,
mîine nici unul nu-i va sta pe buze,
aşa cum îi va sta cuvântul
SICTIR.
Florea Burtan - Mai departe
Florea Burtan
Mai departe
Străinul e pregătit de pleare,
Şi-a luat oasele reci în spinare,
Se va duce departe, pe un drum sinuos,
Să rămînă tot tînăr, cu un rai mai frumos.
Nu va primi nici apă, nici pâine,
Se va hrăni cu iluzia zilei de mâine,
Cu chipul iubitei lăsate acasă,
Cu umbra ierbii ruginită pe coasă.
Va străbate păduri şi pustiuri,
Lunecând suveran pe splendide schiuri,
Mai departe, mereu mai departe,
Către o tinereţe fără de moarte.
Mai departe
Străinul e pregătit de pleare,
Şi-a luat oasele reci în spinare,
Se va duce departe, pe un drum sinuos,
Să rămînă tot tînăr, cu un rai mai frumos.
Nu va primi nici apă, nici pâine,
Se va hrăni cu iluzia zilei de mâine,
Cu chipul iubitei lăsate acasă,
Cu umbra ierbii ruginită pe coasă.
Va străbate păduri şi pustiuri,
Lunecând suveran pe splendide schiuri,
Mai departe, mereu mai departe,
Către o tinereţe fără de moarte.
Aurel Pantea - Poeme pentru Katia
Aurel Pantea
poeme pentru Katia
* * *
Vocea care a ieşit din ea
încă o aşteaptă
Moartea e lungă
şi cuvintele toate sînt duse,
ceva ca o cazarmă în care timpul
fumează chiştoacele soldaţilor plecaţi,
aşteptîndu-şi conceptul
* * *
Aşa ceva peste ani nu se va mai putea,
că fiinţa lucrurilor, că fiinţa tuturor
lucrurilor să se bîlbîie în limbajul meu,
pe ţărmi şi ape şi în grădini
lucrul cel rău
şi lucrul cel bun
prind să se roage unul de altul
* * *
Îmi spunea: timpul ne străbate pe toţi,
i-am spus: chiar ne-a înlocuit.
Am construit, apoi, o imagine despre maladii:
mostre de timp necrozat. Surîdea, lîngă surîsul ei
ţîşneau oboseli derutate, acum mă rog şi simt cum
vin mame şi cer tot ce au născut şi obiectele,
ca nişte fii tineri şi corvîrşitor de vulnerabili, ţintesc locul
din biografia mea unde sînt cu totul neapărat,
rugăciunea mea, ca un şiş împlîntat în limbaj,
atinge morfemele pure ale morţii
* * *
Iar e seară. Drumurile duc tot ca la Trakl, în Grodek.
Tributul imagistic pentru azi. Imaginea mea esenţială rîde
în vizorul unor demnitari de gudron. Demonul serii
stăruie pentru mine lîngă uşi mate. Dimineaţa se adevereşte
că sînt imagini proiectate.
Să fac un gest.
Unii migrează în alte stări. Imaginile mate cu uşile
sînt mai proaspete acolo. Dimineaţa deschid geamul,
unul real, şi constat statisfacţia vecinului, văzîndu-mi faţa extenuată.
O să-i vorbesc şi eu despre pungile lui de sub ochi, despre tusea lui seacă.
Ne privim. Imaginile noastre, una cu alta, despre altceva vorbesc,
despre un altceva cu crevase şi cheaguri - pe deasupra îngustei
noastre străzi, unde creşte o puternică vieţuitoare.
Despre ea avem opinii asemănătoare. Amîndoi o producem, ea creşte
pe sub pungile lui de sub ochi, pe sub faţa mea extenuată
poeme pentru Katia
* * *
Vocea care a ieşit din ea
încă o aşteaptă
Moartea e lungă
şi cuvintele toate sînt duse,
ceva ca o cazarmă în care timpul
fumează chiştoacele soldaţilor plecaţi,
aşteptîndu-şi conceptul
* * *
Aşa ceva peste ani nu se va mai putea,
că fiinţa lucrurilor, că fiinţa tuturor
lucrurilor să se bîlbîie în limbajul meu,
pe ţărmi şi ape şi în grădini
lucrul cel rău
şi lucrul cel bun
prind să se roage unul de altul
* * *
Îmi spunea: timpul ne străbate pe toţi,
i-am spus: chiar ne-a înlocuit.
Am construit, apoi, o imagine despre maladii:
mostre de timp necrozat. Surîdea, lîngă surîsul ei
ţîşneau oboseli derutate, acum mă rog şi simt cum
vin mame şi cer tot ce au născut şi obiectele,
ca nişte fii tineri şi corvîrşitor de vulnerabili, ţintesc locul
din biografia mea unde sînt cu totul neapărat,
rugăciunea mea, ca un şiş împlîntat în limbaj,
atinge morfemele pure ale morţii
* * *
Iar e seară. Drumurile duc tot ca la Trakl, în Grodek.
Tributul imagistic pentru azi. Imaginea mea esenţială rîde
în vizorul unor demnitari de gudron. Demonul serii
stăruie pentru mine lîngă uşi mate. Dimineaţa se adevereşte
că sînt imagini proiectate.
Să fac un gest.
Unii migrează în alte stări. Imaginile mate cu uşile
sînt mai proaspete acolo. Dimineaţa deschid geamul,
unul real, şi constat statisfacţia vecinului, văzîndu-mi faţa extenuată.
O să-i vorbesc şi eu despre pungile lui de sub ochi, despre tusea lui seacă.
Ne privim. Imaginile noastre, una cu alta, despre altceva vorbesc,
despre un altceva cu crevase şi cheaguri - pe deasupra îngustei
noastre străzi, unde creşte o puternică vieţuitoare.
Despre ea avem opinii asemănătoare. Amîndoi o producem, ea creşte
pe sub pungile lui de sub ochi, pe sub faţa mea extenuată
vineri, 20 noiembrie 2009
Passionaria Stoicescu - Femeie
Passionaria Stoicescu
Femeie
Câtă trudă
să te suprapui exact
peste femeia care
a hotărât hazardul să fii!
Cu diavolul să faci un pact,
de fapt cu genul masculin,
ca să te bucuri mult, puţin,
de acrul măr,
de la Eva la Sfânta Maria să sari,
şi servitoare şi idol să-nsemni,
şi-al luminii şi-al beznei izvor,
şi firăvenia, şi puterea,
şi câştigul bărbatului,
şi pierzania lui într-adevăr,
fiindcă asta s-a dovedit vrerea
trufaşului său însemn…
Detest să-mi spună Kierkegaard
ce complicat e femeie să fiu…
De când m-am născut,
de când am născut,
pe pielea, pe sufletul,
pe existenţa mea ştiu!
Toate predicatele lumii se contrazic
unindu-se în trupul meu viu,
în libertatea din care-mi sui gard
coborându-mă ca să mă ridic,
stingându-mă ca să ard…
“Nu te-apuca să scrii tu,
strigă El, strigă Ei,
aşteaptă să fii cântată,
muzele-au fost totdeauna femei…”
sau altfel zis, “Lasă-te confundată
cu stihia sau cu natura
cucerită prin forţă, viclean:
orice-mpotrivire e-n van…
Sărutul îţi va-nchide gura
să taci, să te supui,
să fii grabnic adjudecată,
c-un stăpân şi-un statut,
cu prunci înlănţuită de gât…”
Câtă viclenie şi trudă
să mă las exploatată,
peşte zbătut în năvodul de fire
cu numele de cod
i u b i r e !
Femeie
Câtă trudă
să te suprapui exact
peste femeia care
a hotărât hazardul să fii!
Cu diavolul să faci un pact,
de fapt cu genul masculin,
ca să te bucuri mult, puţin,
de acrul măr,
de la Eva la Sfânta Maria să sari,
şi servitoare şi idol să-nsemni,
şi-al luminii şi-al beznei izvor,
şi firăvenia, şi puterea,
şi câştigul bărbatului,
şi pierzania lui într-adevăr,
fiindcă asta s-a dovedit vrerea
trufaşului său însemn…
Detest să-mi spună Kierkegaard
ce complicat e femeie să fiu…
De când m-am născut,
de când am născut,
pe pielea, pe sufletul,
pe existenţa mea ştiu!
Toate predicatele lumii se contrazic
unindu-se în trupul meu viu,
în libertatea din care-mi sui gard
coborându-mă ca să mă ridic,
stingându-mă ca să ard…
“Nu te-apuca să scrii tu,
strigă El, strigă Ei,
aşteaptă să fii cântată,
muzele-au fost totdeauna femei…”
sau altfel zis, “Lasă-te confundată
cu stihia sau cu natura
cucerită prin forţă, viclean:
orice-mpotrivire e-n van…
Sărutul îţi va-nchide gura
să taci, să te supui,
să fii grabnic adjudecată,
c-un stăpân şi-un statut,
cu prunci înlănţuită de gât…”
Câtă viclenie şi trudă
să mă las exploatată,
peşte zbătut în năvodul de fire
cu numele de cod
i u b i r e !
miercuri, 18 noiembrie 2009
Lică Pavel - Degeaba potopul
Lică Pavel
DEGEABA POTOPUL...
Să intre în corabie din toate animalele,
din toate fiarele şi din tot trupul, câte
două, parte bărbătească şi parte femeiască,
ca să rămână cu tine în viaţă.
(Facerea 6 : 19)
În arcă Noe n-a chemat
Perechi de litere sfinţite,
De-aceea-n sunet rătăcite
Cu literele din păcat,
Zburau haotic peste val,
Orfane-ale rostirii clare
De buzele deschise-n floare
Spre curcubeul de la mal.
Şi însoţindu-se în vânt,
Cu aripile-mpreunate,
Prin sunetele-amestecate
Intra păcatul în cuvânt.
Iar pe pământul inundat
De un potop din vechi cuvinte,
Visează literele sfinte
La Fiul Lui crucificat!
DEGEABA POTOPUL...
Să intre în corabie din toate animalele,
din toate fiarele şi din tot trupul, câte
două, parte bărbătească şi parte femeiască,
ca să rămână cu tine în viaţă.
(Facerea 6 : 19)
În arcă Noe n-a chemat
Perechi de litere sfinţite,
De-aceea-n sunet rătăcite
Cu literele din păcat,
Zburau haotic peste val,
Orfane-ale rostirii clare
De buzele deschise-n floare
Spre curcubeul de la mal.
Şi însoţindu-se în vânt,
Cu aripile-mpreunate,
Prin sunetele-amestecate
Intra păcatul în cuvânt.
Iar pe pământul inundat
De un potop din vechi cuvinte,
Visează literele sfinte
La Fiul Lui crucificat!
Ion Lazu - Neîntreruptul cântec
Ion LAZU
Neîntreruptul cântec
Cântul continuă. Cine-ar pricepe
De-i pe sfârşite ori abia-ncepe?
Cel ce ascultă nu se gândeşte
Au care-i pasărea ce-l izvodeşte,
Ce-l înfioară şi îl ridică
Când alta zboară sau rece pică.
Codrul e veşnic proaspătă-i zarea
Şi fără istov spune-şi cântarea.
Iar printre triluri ce se-nfiripă
Altul mai meşter se-ndeasă-n pripă.
Toate-n lumină îşi cată partea
Dar jos în iarbă, în umbră,-n tină
Pe cel ce cade l-înghite moartea.
Când bolta-naltă şi ramuri line
În tril tresaltă şi le e bine,
Cine s-audă păsări sleite
Bufnind grăbite în iarba crudă?
8 febr. 2008
Neîntreruptul cântec
Cântul continuă. Cine-ar pricepe
De-i pe sfârşite ori abia-ncepe?
Cel ce ascultă nu se gândeşte
Au care-i pasărea ce-l izvodeşte,
Ce-l înfioară şi îl ridică
Când alta zboară sau rece pică.
Codrul e veşnic proaspătă-i zarea
Şi fără istov spune-şi cântarea.
Iar printre triluri ce se-nfiripă
Altul mai meşter se-ndeasă-n pripă.
Toate-n lumină îşi cată partea
Dar jos în iarbă, în umbră,-n tină
Pe cel ce cade l-înghite moartea.
Când bolta-naltă şi ramuri line
În tril tresaltă şi le e bine,
Cine s-audă păsări sleite
Bufnind grăbite în iarba crudă?
8 febr. 2008
marți, 17 noiembrie 2009
Felix Sima - [Je sais que vous êtes sages...]
Felix Sima
*
* *
Je sais que vous êtes sages...
Vous attrapez un papillon.
Vous pouvez le faire ?
Vous avez une casquette,
Un bonnet de fourrure,
Offrez-la à notre Damme la Lune...
Il fait nuit, il fait froid, si elle gèlle...
À partir de demain, qui va vous dorloter ?
Le feuille qui tombe par le rideau
Cache son âme...
C’est, peut-être un dragon ou une fée,
Ayez le courage et prenez-la par la main
Etudiez-la. Vous avez la parole,
Je vous écoute !
*
* *
Je sais que vous êtes sages...
Vous attrapez un papillon.
Vous pouvez le faire ?
Vous avez une casquette,
Un bonnet de fourrure,
Offrez-la à notre Damme la Lune...
Il fait nuit, il fait froid, si elle gèlle...
À partir de demain, qui va vous dorloter ?
Le feuille qui tombe par le rideau
Cache son âme...
C’est, peut-être un dragon ou une fée,
Ayez le courage et prenez-la par la main
Etudiez-la. Vous avez la parole,
Je vous écoute !
Ofelia Prodan - embrionul
Ofelia Prodan
embrionul
Merg încet, cu mâinile în buzunare,
degetele mele simt căptuşeala rece
a paltonului şi se strâng, dacă m-aş
întâlni acum cu cineva ar trebui să
încerc măcar să zâmbesc, dar embrionul
se contractă, vasele de sânge se contractă
privesc în urmă, aş putea părea speriată.
Un soare roşu înconjurat de nori pufoşi
ca nişte animale imense blânde, le poţi
mângâia, îmi şopteşte embrionul, numai
şi numai dacă vrei. Nu reuşesc să zâmbesc
dar încă nu am întâlnit niciun cunoscut.
Ceilalţi oameni au căşti la urechi,
fiecare ascultă altceva, doar eu pot
înţelege şi disimula noile isterii.
Răbdare, răbdare, în curând va răsări luna
şi printre crengile copacilor vei putea
privi cum corpul lui expulzează
un alt corp identic. Acum poţi să zâmbeşti,
nimeni nu te vede, acum poţi să crezi
că începe proiecţia unei alte reclame.
embrionul
Merg încet, cu mâinile în buzunare,
degetele mele simt căptuşeala rece
a paltonului şi se strâng, dacă m-aş
întâlni acum cu cineva ar trebui să
încerc măcar să zâmbesc, dar embrionul
se contractă, vasele de sânge se contractă
privesc în urmă, aş putea părea speriată.
Un soare roşu înconjurat de nori pufoşi
ca nişte animale imense blânde, le poţi
mângâia, îmi şopteşte embrionul, numai
şi numai dacă vrei. Nu reuşesc să zâmbesc
dar încă nu am întâlnit niciun cunoscut.
Ceilalţi oameni au căşti la urechi,
fiecare ascultă altceva, doar eu pot
înţelege şi disimula noile isterii.
Răbdare, răbdare, în curând va răsări luna
şi printre crengile copacilor vei putea
privi cum corpul lui expulzează
un alt corp identic. Acum poţi să zâmbeşti,
nimeni nu te vede, acum poţi să crezi
că începe proiecţia unei alte reclame.
Andrei Zanca - Poeme
andrei zanca - poeme
o linişte înzăpezită
aidoma somnului, harul
nu urcă implorat, deşi
mereu m-am simţit însoţit
în gerul
tăcerii
zăpada îngheţată între stejari
o furişare de vulpe
mistuindu-se
în ceaţa zorilor, departe
lătrat de cîini, apoi doar
liniştea înzăpezită.
răsuflare de răsuflare, i-am desluşit chipul
curbele sfioase rărind
aerul de iarnă
nu rănea peisajul, deşi
totul o urma
în mişcare
şi nimeni
şi era frumoasă
ca urma unui
sărut amânat
prin care acum se iveşte din nou
vulpea, dispărind în aburul
respiraţiei
mele
*
într-adevăr
ce sens poate să aibe teribila suferinţă a acestor meleaguri
unde la o şchioapă de vreme, aclamaţii revoltaţi
seamănă tot mai mult cu cei cărora li s-au împotrivit
în lumea ca pradă
cucoanele şi protipendada, monşerii şi patronii
cu toţii opintiţi în clipa lor dictatorială
în lumea pe castemulţimea rătăcită, tălăzuind între cîrciumi
ospicii, spitale şi tribunale
contemplată senin de cei călîi, şovăind o viaţă între
cumsecădenia pasivă şi escrocheria activă, secondaţi
de infuzorii şi zeflemitorii de pretutindeni
comedianţi şi saltimbanci, făcînd ce-au făcut
de secole
marginalizînd tragedia şi necazul prin teatralizare, aici
unde rîsul a fost înlocuit cu rînjetul, într-adevăr
ce finalitate să ascundă teribila suferinţă a acestor meleaguri?
o linişte înzăpezită
aidoma somnului, harul
nu urcă implorat, deşi
mereu m-am simţit însoţit
în gerul
tăcerii
zăpada îngheţată între stejari
o furişare de vulpe
mistuindu-se
în ceaţa zorilor, departe
lătrat de cîini, apoi doar
liniştea înzăpezită.
răsuflare de răsuflare, i-am desluşit chipul
curbele sfioase rărind
aerul de iarnă
nu rănea peisajul, deşi
totul o urma
în mişcare
şi nimeni
şi era frumoasă
ca urma unui
sărut amânat
prin care acum se iveşte din nou
vulpea, dispărind în aburul
respiraţiei
mele
*
într-adevăr
ce sens poate să aibe teribila suferinţă a acestor meleaguri
unde la o şchioapă de vreme, aclamaţii revoltaţi
seamănă tot mai mult cu cei cărora li s-au împotrivit
în lumea ca pradă
cucoanele şi protipendada, monşerii şi patronii
cu toţii opintiţi în clipa lor dictatorială
în lumea pe castemulţimea rătăcită, tălăzuind între cîrciumi
ospicii, spitale şi tribunale
contemplată senin de cei călîi, şovăind o viaţă între
cumsecădenia pasivă şi escrocheria activă, secondaţi
de infuzorii şi zeflemitorii de pretutindeni
comedianţi şi saltimbanci, făcînd ce-au făcut
de secole
marginalizînd tragedia şi necazul prin teatralizare, aici
unde rîsul a fost înlocuit cu rînjetul, într-adevăr
ce finalitate să ascundă teribila suferinţă a acestor meleaguri?
duminică, 15 noiembrie 2009
Victoria Milescu - Sub Steaua Câinelui
Victoria Milescu
Sub Steaua Câinelui
Tot bântuind din cameră-n cameră
pe scările spiralate
ce duc spre tavane inundate de corpuri cereşti
traversând holuri, săli, coridoare
cu umbre topindu-se în pereţi
încurcându-te în draperii, sonerii, panoplii
agăţându-te de balustradele
cu geamătul lor omenesc
brusc te trezeşti
faţă-n faţă cu însuşi Dumnezeu
el îşi coboară privirea atent
te încurajază cu ochi scăpărători
cere-i orice, acum e momentul
strângi la piept respirând sacadat
magna charta vieţii tale
doar un cuvânt şi
poţi ieşi din anonimat
doar un cuvânt şi
acea faimoasă editură
pe care o cauţi besmetic prin clădirea sordidă
te-ar face peste noapte celebru
dar Dumnezeu e grăbit
până să te dezmeticeşti
a şi zburat pe scări
printre stâlpii hiperboreici
priveşti buimac
în urma norului de pulbere fină
în aerul şampanizat cu mii de steluţe
ce se aprind şi se sparg
împroşcându-te: Ce şansă! Ce şansă!…
Sub Steaua Câinelui
Tot bântuind din cameră-n cameră
pe scările spiralate
ce duc spre tavane inundate de corpuri cereşti
traversând holuri, săli, coridoare
cu umbre topindu-se în pereţi
încurcându-te în draperii, sonerii, panoplii
agăţându-te de balustradele
cu geamătul lor omenesc
brusc te trezeşti
faţă-n faţă cu însuşi Dumnezeu
el îşi coboară privirea atent
te încurajază cu ochi scăpărători
cere-i orice, acum e momentul
strângi la piept respirând sacadat
magna charta vieţii tale
doar un cuvânt şi
poţi ieşi din anonimat
doar un cuvânt şi
acea faimoasă editură
pe care o cauţi besmetic prin clădirea sordidă
te-ar face peste noapte celebru
dar Dumnezeu e grăbit
până să te dezmeticeşti
a şi zburat pe scări
printre stâlpii hiperboreici
priveşti buimac
în urma norului de pulbere fină
în aerul şampanizat cu mii de steluţe
ce se aprind şi se sparg
împroşcându-te: Ce şansă! Ce şansă!…
sâmbătă, 14 noiembrie 2009
Leo Butnaru - Odă Marelui Cititor
Leo BUTNARU
ODĂ MARELUI CITITOR
La vârsta, dar mai ales la experienţa pe care o am
nimeni nu mă poate priva de dreptul (şi de stângul)
de-a avea sau nu dreptate, scriind, inclusiv
în stil etern-post-antic despre
oralitatea libertină care, intrând direct din stradă
îşi şterge tălpile de preşul dungat al
primelor şase versuri de până aici (mersi şi pentru atât!)
apoi, fără a-şi lua tălpăşiţa
intră familiar-textualist în discurs
încercând a seduce cititorul neexperimentat cu o sexy-cola
ici-colo permiţindu-şi a debita şi
uşoarele imbecilităţi convenţionale ale injuriilor drept
palimpsest pentru tabuul politicos al sexualităţii în
surdină.
O, cititor sedus, meriţi şi tu o odă! Prin
forţa lucrurilor şi a lecturilor
eşti complicele autorului înduioşat la gândul
de a trăi prin poemul său un transplant
din sine în altul – acestuia
oferindu-i dezinteresat ocazia de a fi
şi el (tu) CINEVA.
O, cititor talentat
ce mai! Cititor atât de bun încât
n-ar fi păcat ca numele tău să fie tipărit pe carte alături de cel
al autorului; în egală măsură
voi daţi valoare literaturii – presupun, pentru că
în poezie nici un prepus nu e de neglijat
el, prepusul, armonizând perfect cu incertitudinea
atotdevoratoarei conştiinţe a lumii şi scriptorului
ce-ţi închină, o, cititorule, oda în care
se află cu o idee mai mult decât
sentimentele pe care le emană; ideea cu
Heraclit ce te poate învăţa a străbate drumul de la
un nimeni-anonimeni la un erou –, o
talentatule, priceputule cititor despre care
n-au aflat doar analfabeţii, de parcă
întreaga-ţi viaţă tu ai trăit în interiorul poemului care
trebuie obligatoriu citit, deoarece
Marele Cititor nu se poate percepe la auz
după ureche...
ODĂ MARELUI CITITOR
La vârsta, dar mai ales la experienţa pe care o am
nimeni nu mă poate priva de dreptul (şi de stângul)
de-a avea sau nu dreptate, scriind, inclusiv
în stil etern-post-antic despre
oralitatea libertină care, intrând direct din stradă
îşi şterge tălpile de preşul dungat al
primelor şase versuri de până aici (mersi şi pentru atât!)
apoi, fără a-şi lua tălpăşiţa
intră familiar-textualist în discurs
încercând a seduce cititorul neexperimentat cu o sexy-cola
ici-colo permiţindu-şi a debita şi
uşoarele imbecilităţi convenţionale ale injuriilor drept
palimpsest pentru tabuul politicos al sexualităţii în
surdină.
O, cititor sedus, meriţi şi tu o odă! Prin
forţa lucrurilor şi a lecturilor
eşti complicele autorului înduioşat la gândul
de a trăi prin poemul său un transplant
din sine în altul – acestuia
oferindu-i dezinteresat ocazia de a fi
şi el (tu) CINEVA.
O, cititor talentat
ce mai! Cititor atât de bun încât
n-ar fi păcat ca numele tău să fie tipărit pe carte alături de cel
al autorului; în egală măsură
voi daţi valoare literaturii – presupun, pentru că
în poezie nici un prepus nu e de neglijat
el, prepusul, armonizând perfect cu incertitudinea
atotdevoratoarei conştiinţe a lumii şi scriptorului
ce-ţi închină, o, cititorule, oda în care
se află cu o idee mai mult decât
sentimentele pe care le emană; ideea cu
Heraclit ce te poate învăţa a străbate drumul de la
un nimeni-anonimeni la un erou –, o
talentatule, priceputule cititor despre care
n-au aflat doar analfabeţii, de parcă
întreaga-ţi viaţă tu ai trăit în interiorul poemului care
trebuie obligatoriu citit, deoarece
Marele Cititor nu se poate percepe la auz
după ureche...
vineri, 13 noiembrie 2009
Blogul poeţilor bucureşteni
Acesta e blogul poeţilor bucureşteni, membri ai Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti, filială a Uniunii Scriitorilor din România! Deviza lui este: Cele mai frumoase poezii! Aici vor fi postate, în ordinea priorităţilor:
1. Poezii ale membrilor ASB aflaţi în viaţă,
2. Poezii ale unor membri USR din alte filiale
3. Poezii ale unor debutanţi de mare talent sau nemembri USR remarcabili
4. Poezii ale unor membri ASB, USR dispăruţi, mai puţin cunoscute, comunicate de persoane de încredere.
5. Anunţuri privind evenimente legate de poeţi şi poezie.
Postările sînt supuse moderării mele ca proprietar de blog, la fel comentariile.
Propunerile de postări se trimit EXCLUSIV pe adresa mea horiagarbea@gmail.com. Postările vor fi publicate în ordinea priorităţilor de mai sus, nu mai des de un text pe lună şi nu mai mult de 5 texte pe an. Textele (publicate sau nu anterior) vor avea sub 1500 semne şi vor fi semnate cu numele complet sau cu pseudonimul folosit de regulă. Trimiterea textului implică acordul autorului, garantarea paternităţii şi renunţarea la orice posibilă pretenţie materială ca drept de autor pentru această publicare. NU SE PLĂTESC COLABORĂRI. Respingerea unei postări din motive de lungime exagerată, interval scurt între postări, calitate precară, limbaj decoltat sau alte motive e la latitudinea mea şi nu implică neapărat justificarea gestului. În mod excepţional voi accepta depăşirea nr. de semne stabilit dacă e vorba de poeme excelente. NU SE PUBLICĂ NICI CLASICI, NICI TRADUCERI. După 1 an postările acceptate pot fi şterse dacă spaţiul redus o cere.
1. Poezii ale membrilor ASB aflaţi în viaţă,
2. Poezii ale unor membri USR din alte filiale
3. Poezii ale unor debutanţi de mare talent sau nemembri USR remarcabili
4. Poezii ale unor membri ASB, USR dispăruţi, mai puţin cunoscute, comunicate de persoane de încredere.
5. Anunţuri privind evenimente legate de poeţi şi poezie.
Postările sînt supuse moderării mele ca proprietar de blog, la fel comentariile.
Propunerile de postări se trimit EXCLUSIV pe adresa mea horiagarbea@gmail.com. Postările vor fi publicate în ordinea priorităţilor de mai sus, nu mai des de un text pe lună şi nu mai mult de 5 texte pe an. Textele (publicate sau nu anterior) vor avea sub 1500 semne şi vor fi semnate cu numele complet sau cu pseudonimul folosit de regulă. Trimiterea textului implică acordul autorului, garantarea paternităţii şi renunţarea la orice posibilă pretenţie materială ca drept de autor pentru această publicare. NU SE PLĂTESC COLABORĂRI. Respingerea unei postări din motive de lungime exagerată, interval scurt între postări, calitate precară, limbaj decoltat sau alte motive e la latitudinea mea şi nu implică neapărat justificarea gestului. În mod excepţional voi accepta depăşirea nr. de semne stabilit dacă e vorba de poeme excelente. NU SE PUBLICĂ NICI CLASICI, NICI TRADUCERI. După 1 an postările acceptate pot fi şterse dacă spaţiul redus o cere.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări
